Lucrurile cu Ungaria și cu Viktor Orban sunt simple, cel puțin în raport cu Uniunea Europeană. Ca oricare altă țară, aderând la UE, Ungaria a făcut și un transfer de suveranitate către Bruxelles. Am făcut și noi același lucru, în paranteză fie spus. Și, o vreme, niciun lider politic național, mai ales din Estul proaspăt primit în Uniune, nu a întrebat: ”Bine, băbăieți! Noi v-am transferat o parte din suveranitatea noastră, s-o folosim împreună. Dar nu credeți că e cazul să ne spuneți și nouă ce faceți cu ea? Nu vi se pare de mare porc s-o folosiți împotriva noastră? Ia, hai, distracția s-a terminat!”
Să ne înțelegem bine: Orban nu este tocmai un mielușel. S-a radicalizat într-un mod în care chiar poate face probleme ansamblului UE. Dar suntem departe de asta. Nu cred că va fi un soi de brexit est-european, pentru că nu avem alternativă. Nici țările baltice, nici Polonia, nici Ungaria, Bulgaria, Croația, România nu au. Și nu pentru ne-ar înhăța rușii. Că nu mai au ce înhăța: suntem deja în gheara nemților! Ci pentru că nu există nici coeziune în ansamblul ”estului”, și nici solidaritate.
Problema Ungariei cu Bruxellesul este comună țărilor din Est: lipsa autonomiei în materie de dezvoltare economică și socială adâncește decalajele din Est și Vest. Programele de dezvoltare regională sunt o glumă sinistră. Ele sunt principalele generatoare de subdezvoltare. Pentru că niciuna dintre investițiile favorizate de Bruxelles nu are efect de antrenare în economiile Estului, nu ține cont de nevoile și de prioritățile țărilor respective, ci doar de interesele ”metropolei” imperiale, respectiv Germania.
Atacul asupra Poloniei, Ungariei, și cel previzibil, asupra României, este unul preemptiv, din perspectiva negocierilor următorului exercițiu bugetar, pe fondul reformei Uniunii, care va da nucleului imperial o și mai mare putere asupra coloniilor estice. Nu este vorba despre libertate, democrație și alte vrăjeli. Este despre bani, dominație, putere. Asta e: am scăpat de dracul sovietic, ca să dăm peste o turmă de draci!
