Henriette Yvonne Stahl este o scriitoare uitată astăzi, deși Nicolae Iorga și Garabret Ibrăileanu i-au apreciat debutul literar și ulterior valoarea operelor sale, care ascunde o poveste tulburătoare. Se împlinesc 120 de ani de la nașterea sa și povestea să merită amintită.
Yvonne era o femeie fermecătoare care se distingea atât, prin frumusețea să cât și prin talentul sau scriitoricesc. Concura în epocă cu femei frumoase precum Martha Bibescu, Cella Delavrancea sau însuși regina Măria, care toate la rândul lor aveau condei și susțineau dezvoltarea artei în țara. I se prefigura un viitor frumos în rândul scriitoarelor de prim rang la București și Paris, însă alege să-l susțină pe scriitorul Petru Dumitriu, lăsând scrisul în plan secund. Diferența de trei decenii dintre cei doi nu i-a oprit să nu se transforme în epocă într-un cuplu extrem de exotic și extravagant. Tânărul Dumitriu încerca pe cât posibil să-și facă un loc în rândul scriitorilor favorizați de sistem (vorbim de regimul Dej și Ceaușescu), ajutat bineînțeles de relațiile viitoarei sale soții care era bine concetată la lumea scriitoricească a vremii. Acest lucru i-a reușit de minune opera să ”Cronica de familie” transformându-l într-un scriitor privilegiat al regimului. Fuge , pe neașteptate, în exil pentru a ”se salvă scriitoriceste”, părăsind-o pe Yvonne și lasnd-o pradă unui sistem extrem de dur cu trădătorii. În foliletonul Securității intitulat „Glasul Patriei” Yvonen scrie un articol comandat unde îl acuza pe Petru Dumitriu că i-a plagiat din operă, reducându-i talentul la un ”hot de cuvinte mediocru”. Istoria celor doi scritori, în ciuda tutoror eforturilor lor de a rămâne în postaritate s-a dovedit un eșec certificat astăzi de absența lor din panteonul național. Acesta a fost pretut plătit pentru a-și pune condeiu în slujbă politicului.
de Alexandru Filimon
