Oriunde te întorci, în pozițiile cheie din cultura română găsești oameni bătrâni sau îmbătrâniți înainte de vreme. Pe-aci, pe-acolo mai scoate capul câte un ghiocel proaspăt de 40 de ani, ușor idiot, de obicei crescut artificial la umbra câte unui stejar post-comunist, putred pe dinăuntru de la tinerețea petrecută-n ascultarea activiștilor de partid.
Pentru că bătrânii din ziua de azi au fost și ei cândva tineri, doar că au avut ghinionul să fie tineri pe vremea când pozițiile cheie în cultură le dețineau alți dinozauri, dintre cei solzoși, comuniști. Și au vrut și ei să fie ceva în lumea asta și nu puteau, că erau obligați să facă tot felul de compromisuri cu dinozaurii. Și au visat la faimă occidentală și naiba mai știe ce. N-au făcut nimic, rezistența prin cultură, care încă îi mai legitimează de ochii lumii, este în realitate o minciună frumoasă. Pe la 40 și ceva de ani s-au trezit șefi peste cultură, au dat jos mafia culturală a partidului comunist și s-au înșurubat ei, cu mafia lor.
Au căpușat edituri și ministere, ziare și reviste, universități și tot ce s-a putut căpușa. Au creat o spoială fără legătură cu oamenii și au falimentat tot ce le-a picat în mână. Au rămas blocați în vremurile comuniste în care au crescut, pe când cultura era producție de partid, așa cum voia partidul care finanța producția asta. Ei au avut pretenția ca oamenii, prin intermediul guvernului, să le finanțeze o producție imitativă și fără priză la public. Să le plătească cineva producția nefolositoare, asta este tot ce știu să spună.
Nici nu este de mirare că manelele au succes la români. Manelele sunt o industrie cu un public propriu, care plătește în diverse forme. Literatura română pur și simplu nu mai există, este doar ambiția unor oameni care își legitimează existența prin ministere. Și cu cât sunt mai rupți de realitate creatorii de literatură cu atât mai mult se îndepărtează de public. Sunt introduși în manuale autori care nu interesează pe nimeni, copii nu înțeleg ce repetă ca niște papagali și uită tot în secunda a doua.
Acum mogulii culturali ai României se apropie de 70 de ani. Sunt bătrâni și sterili, fără îndoială că se uită în jur și cei mai inteligenți dintre ei înțeleg că după moarte nu-și va mai aminti nimeni de ei. În spațiul occidental – visul de aur al tinereții lor! – nu a dat nimeni nici două parale pe ei și pe gândirea lor. Traducerile sponsorizate de ICR nu sunt nimic altceva decât niște traduceri sponsorizate de o instituție dintr-o țară bananieră a estului, și în vest există edituri căpușă care trăiesc din așa ceva. Și partidul comunist traducea operile lui Ceaușescu prin comandă de stat.
Iar bătrânii ăștia înăcriți în rele nu mai înțeleg nimic din lumea care-i înconjoară. Internetul i-a pus pe butuci cu totul. Mai joacă pe cartea elitistă, dar asta nu face altceva decât să-i arunce mai repede în groapă. Elitismul nu ține pe internet, aici orice mârlan te înjură de mamă în față sau nici măcar nu se uită la aiurelile pe care le propagi. Lucrurile funcționează altfel decât pe vremea când erau sub control revistele și ziarele și primeau comandă ce autor trebuie promovat și anume de la care editură.
Dar chiar dacă au pierdut de multișor contactul cu publicul, totuși nu au pierdut contactul cu banii și structurile de putere. Au fost lachei temători ai regimului comunist și au reușit saltul în a deveni slugi obraznice ale regimului post-comunist. În rest vor lăsa în urma lor un vid cultural dominat de manele, hip-hop și un jargon creat de rețelele sociale – ne întoarcem la autorul anonim al Mioriței.
Bătrâni și acri, disprețuindu-și ghioceii semi-idioți pe care încearcă să-i lase la manete într-o rețea menită să continue mafia culturală creată în perioada comunistă – ăștia ne sunt mogulii culturali. Să-i lăsăm să meargă la cimitir triști și convinși că occidentul nu i-a vrut, iar pulimea de aici nu i-a înțeles. Să-i uităm, așa cum uităm de pungașii care ne mai fură portofelul prin autobuz.
