Eu . . . Tu . . .Noi . . . Viaţă!

Bucăți din altarul tău de hârtie creponată mă învăluie într-un șah dezbrăcat.
Caut dimineața și te caut pe tine în vântul afon ce mi l-ai lăsat zmeu. Mă trăiesc în ideile tale corzi prinse-n infinit, iar tu. . . tu mă smulgi din abisul tremurat numit dor risipit, fără să-mi miști transparența de marțipan. Și-mi ești sudat în zilele de struguri aurii cu aceeași formă iubire ce-mi lumina ființa când te afla vioara discretă în timpul tău răpit.
De ieri răsună doar vocea întârziată a nebunului din safir. Se vrea turnat în nectarul păcatului boboc.
Și cine dirijează aerul când pescărușii se pierd? Și palmierilor din altar cine le mai râde? Licuricii gâdilă răbdarea din schitul de fier!

L.P.