E ziua în care . . .

E ziua în care te înnod în câmpul de maci din piramida ce-mi face cu ochiul un cameleon la patru ace. Și te înnod în noduri răsfățate-n verdele ce-l pășesc într-o logică altruistă. Vorbește însuși ritmul cățărat pe aripa-mi înceată. . . înnodat și el în incandescenţa ta transparentă. E ziua în care papiota rămâne fără aţă. Şi galopezi. . . stângaci. . . pe tocul dorinței mele din ultimul vagon tras de glasul tău fosforescent. Refuzi să schimbi direcţia. . . sensul te strigă, te vrea și te înțelege în metafora lui neîncercată. Ții linia dreaptă până mă simți aflată în cea mai adâncă perfuzie a zidurilor tale. Respirăm. . .

L.P.