Decretul regal privind aprobarea Tomos-ului, prin care Patriarhia de la Constantinopol recunoştea Biserica Ortodoxă a Regatului României ca autocefală a fost emis la 1 mai 1885.
Recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române a fost precedată de alte câteva evenimente istorice. La 9 mai 1877, Adunarea Deputaţilor a proclamat Independenţa de Stat a României, act consfinţit prin jertfele de sânge ale ostaşilor români în războiul dus alături de Rusia împotriva Turciei, în 1877-1878. Totodată, în 1881 România a devenit Regat.
În 2020, la 25 aprilie, s-au împlinit 135 ani de când Biserica Ortodoxă Română a fost recunoscută formal ca Biserică autocefală.
Autocefalia Bisericii Ortodoxe a Regatului României a fost primită formal în 25 aprilie 1885, deoarece încă din 1864 prin Legea sinodală s-a proclamat ”independenţa” Bisericii româneşti. În Constituţia promulgată la 1/30 iulie 1866 se preciza că Biserica Ortodoxă Română este ”neatârnată de orice chiriarhie străină”, iar prin Legea sinodală din 1872, Biserica românească era numită din nou ”autocefală”.
De asemenea, mitropolitul primat Calinic Miclescu (1875-1886), împreună cu ierarhii Sfântului Sinod, a săvârşit sfinţirea Marelui Mir la Bucureşti, în 25 martie 1882, act prin care din punct de vedere canonic se desăvârşea statutul autocefal de facto al Bisericii din Principatele Române Unite.
O Biserică autocefală este o Biserică ce are o conducere proprie, adică un sinod prezidat de întâistătătorul acesteia: patriarh, mitropolit sau arhiepiscop.
Conducerea Bisericii autocefale exercită puterea bisericească deplină, cea de învăţătură dogmatică, sacramentală şi jurisdicţională, independent faţă de ierarhia oricărei alte Biserici, dar păstrând principiul egalităţii şi coresponsabilităţii Bisericilor surori.
În aprilie 1885, mitropolitul primat Calinic a adresat o scrisoare Patriarhiei, însoţită de o alta a ministrului Cultelor şi Instrucţiunii, D.A. Sturdza, prin care se cerea recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, potrivit rânduielilor canonice ale Bisericii Răsăritului. În 25 aprilie 1885, patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea (1884-1886) a răspuns mitropolitului primat şi ministrului Cultelor, arătând că a luat în considerare, împreună cu membrii Sinodului patriarhal, cererea Bisericii Ortodoxe Române, pe care o recunoaşte ca autocefală. În aceeaşi zi s-a dat Tomosul de autocefalie, semnat de patriarh şi de zece membri ai Sinodului.
Totodată, patriarhul ecumenic a comunicat printr-o scrisoare-enciclică tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale surori recunoaşterea autocefaliei acordate Bisericii Ortodoxe Române. (surse: „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Basilica, 2013; https://basilica.ro; „Istoria României în date”, Ed. Enciclopedică, 2003)
AGERPRES
