Trecem peste conflictul aflat la primele tatonări între PSD și guvernul tehnocrat. PSD se pregătește de guvernare de la toamnă și până atunci dă la sac, directe de stânga ca să fixeze tehnocratul, după care va veni croșeul devastator de dreapta. Însă problema ridicată de ministrul Bostan cu învățământul gratuit rămâne, chiar dacă și-a cerut scuze cu jumătate de gură.
Este bun învățământul gratuit? De ce există el și cu ce efecte? Vorba lui Lenin: ce-i de făcut?
Învățământul românesc așa cum este acum se află în cădere liberă. Eu am absolvit liceul în 1996, facultatea în 2000. Am umblat pe la niște masterate, m-am apucat de muncă, în 2009 m-am întors la Universitate pentru un alt master. Și m-a luat groaza: diferența dintre generațiile ante-2000 și cele post-2000 este înfricoșătoare. Am dat la un moment dat în 2009 un examen scris cu studenții de anul III de la istorie (n-am putut merge la oral cu masteranzii și am aterizat acolo). Mi-a venit să plâng, sincer – studenții de anul III la istorie nu știau să scrie de mână, în două ore nu au reușit să umple o jumătate de pagină. Care avea tupeu copia pe rupte, care nu scrijelea niște tâmpenii cu siguranța că va lua 5. Dintre colegii de la master vreo 3-4 stăpâneau cu adevărat limba română. Cei mai buni din generațiile actuale ar trece de sub-mediocri în generația mea.
Mă fascinează căderea asta bruscă. Probabil are de-a face cu faptul că de la serii școlare de 400.000 de elevi s-a ajuns la serii de 150.000 de elevi în urma scăderii natalității. Poate că fenomenul este legat de civilizația internetului și televiziunii, scăderea interesului pentru lectură. Nu știu de unde vine prostirea asta generalizată. Beleaua este că se accentuează de la o zi la alta. Întâlnesc din ce în ce mai mulți oameni tineri cu vocabular redus, lipsiți de posibilitatea de a se exprima.
Și rămân la părerea mea că profesorii sunt de vină. Ar trebui să lase corijenți și repetenți pe capete, să mențină un standard cât mai ridicat.
Învățământul nu este gratuit în România, vă spun din proprie experiență. Plătești spinări de bani ca să trimiți copilul la școală – ce nu achiți este taxa de școlarizare, în rest nu trece o săptămână fără să scoți bani din buzunar pentru școală. Învățământul gratuit este o iluzie în România. Calitatea slabă a predării la clasă forțează meditațiile. Limbi străine, sport, activități extra-școlare – toate astea înseamnă bani, nu există gratuități.
Și nu este o chestiune de modele. Că putem lua modelul japonez sau modelul finlandez – însă dacă va fi pus în aplicare de actualii angajați din învățământul românesc va ieși tot un rahat cu moț. Problema nu este dacă avem învățământ gratuit sau model finlandez, problema este în noi, în părinți și profesori.
În Republica Moldova problema este și mai accentuată.
