Comenzi de lux odinioară

Produsele de lux au fost totdeauna o prezenţă consistentă în cotidianul românesc iar cele mai vechi documente privitoare la comerţ şi afaceri descriu acest aspect.
De remarcat faptul că dincolo de istoria politicului, a evenimentelor, se află o varietate de istorii mai mult sau mai puţin prezentate marelui public. Putem extrage din marea istorie un segment, un detaliu, care să susţină o bună parte din istoria noastră şi anume, aceea a marilor negustori şi comercianţi dedicaţi comertului de lux.
Negustorii de prima clasa cumpărau marfa întotdeuna “cu bani gata” şi direct de la fabricant, fără intermediari. Comerciantul Nicolae Kirilof, la începutul secolului al XIX-lea, călătorind mult în Rusia, cumpăra mari cantităţi de blănuri fine pe care le-a dus la Lipsca(astazi Leipzig), unde a contactat o renumită fabrică de tăbăcărie. Odată tăbăcite blănurile, le-a adus la Bucureşti, în Hanul cu Tei, unde şi-a stabilit dealtfel comerţul cu blănuri fine engross. Astfel ajunge să fie „cel mai mare negustor din această branşă din întreaga Valahie” pentru anii 1820-1830. Fiul său, Alexandru, a decis să întemeieze o bancă. Deşi întreprinderea sa bancară nu a fost una de prestigiu, el a fost alături de aceia care au întemeiat Bursa, iniţiativă mai mult privată decât publică, începută în anul 1871. Printre casele marilor negustori, care au subscris întemeierii Bursei Române amintim: A.H.Elias, fraţii N.Ghermani şi Fii, Cristu Gheorghef, S.Halfon şi fii, Ştefan Ionidu, Kalergis şi Nicocles, Th.I.Negroponte, Jacques Pomay, Sechiari Rodocanachi şi Derussi.
Alexandru Kirilof a avut o fire aristocratică, fiind simpatizat de toată boierimea, care, apreciindu-i prietenia, îl vizita la locuinţa sa, într-un cadru de bun gust şi de rară frumuseţe. Obişnuia să iasă în caretă de lux la şosea şi întotdeauna, toamna şi primăvara, purta pe umărul drept un mare şal făcut din stofă fină englezească. Din acest şal, după ce îl purta o bucată de vreme, Alexandru Kirilof îşi făcea haine, şalurile englezeşti pe atunci aveau exact trei metri. A fost până la moarte(1881) un model pentru Bucureştiul cosmopolit.

Nicolae Hagi Stoica, un alt întreprinzător al începuturilor, a reuşit, ajungând în Anglia, să cumpere stocul de secere al fabricantului Sheiffield, cerându-i să-i tipărească numele de Nicoale Hagi Stoica pe fiecare seceră. „Englezul, auzind de o comandă aşa de mare, îl întrebă cum va face plata, iar el, arătându-i chimirul, scoase din el 1000 lire sterline, pe care le puse pe masa fabricantului”. Apoi, cuiele de sârmă şi furculiţele de fier, aduse direct din Franţa şi care s-au vândut pe piaţa Bucureştilor pentru prima oară, au fost aduse tot de Nicolae Hagi Stoica.
În ciuda faptului că România modernă încă nu exista sau nu se conturase pe deplin, comerţul românesc era deja unul european. Tot ceea ce era nou şi modern, util şi rafinat, era contractat direct de la sursă, indiferent de produs, de la cuie la săpun. Piaţa românească de azi este saturată de diminutivuri comerciale intrate în folclor ca „turcisme”, chinezisme”, sau marfă europeană piratată sau prost asamblată prin ţările Asiei; fabricate acolo ieftin de marile firme europene, pentru ţări şi preţuri de mâna a doua. Aşa ceva nu se întâmpla la 1850!
Adesea negustorul Hagi Stoica povestea „despre nenumăratele-i călătorii făcute prin Europa, despre mulţimea copiilor Reginei Victoria a Angliei, pe care îi vedea pe la 1855 în grădina de la Windsor; de frumuseţea Împărătesei Eugenia, de splendorile Parisului imperial; de neajunsurile călătoriei cu diligenţa până la Strassburg, de şireteniile comice întrebuinţate cu comisionarii pentru a descoperi pe fabricanţi şi trata direct cu dânşii”. Hagi Stoica a murit în casele sale din mahalaua Lucaci, la 1900. El a fost primul care a ridicat în Bucureşti, case cu interior proiectat după mdoelul occidental, pe uliţa Colţei.
Gheorghe Comegiopolu, fiu de negustor asrgintar a deschis un mare magazin de stofe, de lispcănie, postavuri şi pânzărie şi un atelier pentru haine bărbăteşti în uliţa Lipscanilor în faţa actualei străzi Şelari. Trăind în epoca marilor schimbări vestimentare, el şi-a dat seama că trebuie să aducă maeştri croitori străini pentru croitul hainelor nemţeşti, cum li se spunea pe atunci, şi astfel, „aduse pe Prinţian şi pe Franke de la Viena. În mai puţin de zece ani, „toată elita românească se îmbrăca la Coemgiopolu astfel încât, în scurt timp, el deveni cel mai cunoscut şi mai bogat negustor de lipscănie. La mijlocul secolului al XIX-lea îl găsim „mare staroste peste toate corporaţiile” negustoreşti. Moare în septembrie 1878.
Afacerile de mare succes ale secolului al XIX-lea au modelat variate moduri de a trăi. Paliere sociale foarte largi au ieşit din anonimatul puţinătăţii culturale, apoi şi-au educat aspiraţiile pentru confort. Astfel că de la cele mai rafinate produse până la cele de strictă utilitate, toate erau cuprinse în cataloage, reclame, iar magazinele practicau ceea ce numim astăzi discount, pentru fiecare al doilea produs cumpărat.