Cine a avut ideea acestei ”revoluții a Diasporei” au dat măsura ticăloșiei lor. Și a disprețului față de România și de români. Pentru asta trebuie să plătească. Și vor plăti. Acum, mai târziu, nu contează, dar vor plăti!

07 august 2018 destin valah Istorie

Am văzut zilele trecute o hartă. Portugalia are cei mai mulți cetățeni în ”diaspora”(de fapt, emigrație din motive economice), raportați la total populație: 20%. Și probabil că a avut și mai mulți, dar între timp și-a mai rezolvat problemele economice. Și ei au dus-o crâncen afară.

Nu-mi aduc aminte de vreo ”revoluție” a diasporei portugheze, chitită să ia gâtul ”Ciumei Roșii” locale. Nu le este ușor nici lor, cum nu le este ușor nici românilor. Dar niciun politician portughez nu a avut și nu are sinistra idee să asmută cetățenii portughezi unii împotriva altora, să ridice ”diaspora” împotriva celorlalți, să facă din ea instrument al luptei politice. De ce? Simplu: au demnitate! Sunt responsabili, nu glumesc cu astfel de lucruri.

Într-o Europă a liberei circulații, ești, până la urmă, oriunde ”acasă”. Sigur, o casă cu alte obiceiuri, alte valori, dar locuibilă. Și suficient de primitoare cu aceia care respectă regulile, și se respectă, comportându-se demn.

Cine a avut ideea acestei ”revoluții a Diasporei” au dat măsura ticăloșiei lor. Și a disprețului față de România și de români. Pentru asta trebuie să plătească. Și vor plăti. Acum, mai târziu, nu contează, dar vor plăti!

de Constantin Gheorghe
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign