Ce ne spune ”Chefi la cuțite” despre noi? Că suntem superficiali, nu înțelegem nimic din ce vedem pe acolo pe unde ne ducem/lucrăm, și stăm perfect la capitolul ”Las că merge și așa!”. Concurenților le lipsesc cultura gastronomică, tehnicalitatea, profesionalismul, și mai ales pasiunea pentru ceea ce fac. Linia minimei rezistențe. Și vrem să avem ”restaurante de lux”? Măcar de-am avea unele decente, în care mâncarea să aibă gust, și ingredientele să fie cât de cât naturale, nu plasticuri din hipermarket, încălzite la microunde. Să nu ne amăgim: fără clienți cu dare de mână și cultură gastronomică, suficient de mulți încât cererea să justifice investiții în pregătirea ”bucătarilor” nu vom avea chefi. Iar concursurile de acest gen nu sunt decât o maimuțăreală de doi bani. Să ne rezumăm la ce știm, în materie de gastronomie, și să excelăm în asta. Iar lumea va fi mulțumită. Lăsați dracului scoicile St. Jacques! Învățați să faci ca lumea sarmale, tochitură și ce mai facem noi de obicei. Abia așa vom avea o identitate gastronomică. Cam peizană, dar bucătăria italiană e tot pe bază de sărăntoci: cucina povera. La preț de restaurant de trei stele Michelin acum!
