de Constantin Gheorghe
Cu oroare pentru unii, reamintesc un fapt banal: Marx a fost un producător de bunuri simbolice. Nu ”clasa muncitoare” a inventat marxismul, și nici n-a conceptualizat ”lupta de clasă”. Nu, ea a vrut un singur lucru: să trăiască decent! Puterea a fost exercitată, în comunism, în numele ei, nu de către reprezentanții ei. Tot producătorii de bunuri simbolice au exercitat, ca și acum, puterea. Iar ”lupta de clasă” a fost un instrument, și un pretext, pentru răfuieli în rândul elitelor.
Am rămas șocat de reacția vehementă a multor dintre cei care aparțin clasei ”producătorilor de bunuri simbolice”, în contextul discuției despre introducerea taxei de ”solidaritate”, care,. de fapt, există. ”Cum, se revolta o doamnă din mediul universitar, să fiu eu solidară, din munculița mea, din banii mei, cu coate goale ăia de stau la crâșmă și beau banii din ajutoarele sociale? Eu, care dau în brânci muncind, am două slujbe!”
Reamintesc, cu mai mult sau mai puțin respect, doamnei, și altor doamne, domni și domnițe, că fără producătorii de bunuri materiale, domniile lor o beleau. La modul propriu! Pentru ca ei să ajungă producători de bunuri simbolice, alții trebuie să fi produs muuulte bunuri materiale, de unde vin banii pentru serviciile publice de educație(sigur nu și-au făcut studiile la privat!), pentru sănătate, infrastructuri, etc. Le amintesc și ălora din IT, alți producători de bunuri simbolice și mari amatori de băgat în pizda mă-sii clasa muncitoare, că partea lor în PIB este de doar 6%(cu bătaie!), că studiile și le-au făcut tot pe banii ălora de produc bunuri materiale, iar de dat societății ceva, nu dau nimic, fiind scutiți de impozitul pe venituri. De plătit impozit plătesc proștii! Elitele, nu!
În decursul vieții am fost și producător de bunuri materiale, și producător de bunuri simbolice. Disprețul ăsta față de ”pulimea muncitoare” era prezent și în comunism, deși cei mai mulți dintre producătorii de bunuri simbolice din comunism erau proveniți din rândul producătorilor de bunuri materiale. Se vedea la ei o disperare de a se rupe de origini, pe care n-am înțeles-o nici atunci, și pe care nu reușesc s-o înțeleg nici acum.
Am înțeles și altceva, mult mai important: producători de bunuri materiale sau producători de bunuri simbolice, nu putem exista unii fără ceilalți. Unde există solidaritate între cele două clase de producători, și conlucrare, rezultatele se văd. Unde totul funcționează în logica ”luptei de clasă”, ca la noi, se alege praful. Ceea ce se vede, nu trebuie să vă spun prea multe pe tema asta.
Cineva scria că roboții fac ceea ce le cerem noi să facă, și deocamdată ei distrug locuri de muncă, pentru că asta le-au cerut producătorii de bunuri simbolice, cei care generează ideile după care se structurează procesele economice, azi. Este expresia unei adevărate obsesii pentru revanșa în fața producătorilor de bunuri materiale, cu care au fost obligați să împartă fructele creșterii economice. De unde și polarizarea economică și socială extremă. Este cazul să scriem împreună regulile de funcționare ale societății, respectiv economiei. Pentru că altminteri chiar ne vom întâlni cu o luptă de clasă violentă, în care clasa producătorilor de bunuri materiale va fi, indubitabil, învingătoare. Pentru că un producător de bunuri materiale poate produce și bunuri simbolice. Invers, mai greu. Așa că mai ușor cu disprețul pe scări. Suntem în aceeași barcă. Nu e cazul ca unii să facă găuri în carenă…
