Istorie

Că pe aici când explodează mămăliga e deranj mare!

de Constantin Gheorghe

Nenea ăla pâslos, care cică e ministru al Muncii, amenință cu tăierea salariilor bugetarilor, dacă se aplică reducerea de CAS, 2% la angajatori, 3% la angajați.  Ai dreptate! Nu poți scădea fiscalitatea și, concomitent, să crești cheltuielile sociale. Asta în căcatul de țară numit România, unde guvernul este geambaș de sclavi, pentru că vinde forță de muncă ieftină, și atât!

Dacă n-ai fi ticălos, ai recunoaște că scăderea fiscalității este doar un substitut pentru creșterea salariilor. Voi nu sunteți decât slugile marelui capital, străin. Care vă cere să nu scumpiți mâna de lucru. Cum nu se poate ținerea pe loc a salariilor la infinit-pentru că fuge mâna de lucru!-se folosește căcatul ăsta cu ”scăderea fiscalității”. Metodă care și-a atins deja limitele. Ce facem, bă? Că se duce dracului mustăria!

Echilibrele sunt fragile. Între a permite mărirea salariilor(care ar rezolva și o parte a problemei deficitului fondului public de pensii și a celui de sănătate), și a micșora fiscalitatea, voi alegeți scăderea salariilor. Bine! Știți, nu doar o mână de tineri frumoși și liberi pot schimba un guvern în stradă. Și ăia furioși de acum sunt mulți, mult mai mulți decât ăia de se dădeau cu curu de asfalt în toamna trecută. Eu nu m-aș juca, totuși, cu focul. Că pe aici când explodează mămăliga e deranj mare! Foarte mare!

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button