de Constantin Gheorghe
Nu, fondurile europene NU sunt o pomană pentru estici. Banii ăia se întorc în economiile vestice, le susțin creșterea, și relativa bunăstare. Estul a fost, după 1990, victima unui proces sălbatic de dezindustrializare. El a devenit un imens rezervor de forță de muncă, ieftină și bine calificată, și o piață de circa 100 de milioane de consumatori. Peste 20 de milioane de estici au plecat în Vest, să lucreze. Dezindustrializate, țările foste socialiste nu mai produc aproape nimic din ce poate fi ”cumpărat” cu fondurile europene, date, cică, de pomană.
Cum se poate ca a doua țară ca potențial agricol, România, să nu mai producă un tractor, o combină, un plug, o instalație de irigații, o pompă de mare debit, un siloz, ceva?! Ați mai văzut vreun camion/autobuz/buldozer/excavator produse în țară? Cehia și Slovacia, inima industrială a Estului, alături de fosta Germanie democrată, au ajuns un soi de țări mono-industriale: autoturisme, și apoi nimic!
Eu chiar aș vrea să se termine cu iluzia acestor fonduri. Pentru că, prin intermediul lor, ne subdezvoltăm accelerat! Nu mai avem libertatea de a lua decizii în logica interesului național. Vom fi permanent limitați, condiționați, exploatați. Am spus, repet: țările care se dezvoltă sunt și țările care dispun în cel mai înalt grad de suveranitatea lor, și pot acționa în consecință. Îi spune cineva Germaniei în ce să investească, ce domenii economice să desființeze, ca ”nerentabile”, ce salarii să dea? Și atunci?
Văd că Iohannis e ”îngrijorat” de absorbția fondurilor europene, și-l urechează pe Grindeanu. Poate să-l și spânzure de pulă! Ne-am atins limitele capacității de absorbție! Nu mai avem cu cine, nu mai avem cu ce valorifica acești bani, pentru că nu mai avem nici economie, nici forță de muncă, nici specialiști, nici capacitate administrativă. Și problema nu este la politicieni. Problema este ”statul paralel”. Care nu poate gestiona România. A eliminat politicul, crezând că așa se cuplează la conducta cu bani, românești și europeni. S-o fi cuplat. Doar că lăcomia și nepriceperea lui au fisurat conducta. Nu mai curge, doar pică. În curând nici picături nu vor mai veni. Ce vom face atunci?
”Prin noi înșine!” este doar o iluzie, în lumea de azi. Dar nici ”Noi fără noi!”, ca acum, nu se poate. Se pare însă că nu ne pasă. Ne ținem doar de fleacuri. După care înjurăm Biserica, pe motiv că nu le dă de mâncare săracilor. Că atât ne duce mintea!
