de prof.univ.dr. Radu Baltasiu
Redau din memorie următorul dialog:
– Nu am citit nimic încă pentru acest curs.
– Există vreo explicaţie?
– Sper să mi se ia în calcul adeverinţele medicale.
[am dedus că omul a fost bolnav]
– Şi nu ai citit nimic pentru că ai fost bolnav?
– Nu. Nu am citit nimic pentru că nu am fost la seminarul la care s-au împărţit lucrările de citit.
Adică, timp de un semestru, nu şi-a putut întreba colegii. Nu a folosit nici ciberspaţiul care a invadat ca o iederă sălbăticită locurile tinerei generaţii prin chat, google şi alte alea. Nu şi-a folosit nici măcar cartela telefonului mobil să sune pe cineva. Nu a îndrăznit să mă întrebe, că de, e sfios cu profesorul. Nu şi-a dat seama că un asemenea răspuns întrece în tupeu becaliana afirmaţie „Barabas e liber şi eu sunt în arest [„pe cruce”, mai exact, dar nu am îndrăznit noi să forţăm alăturarea]!”
În acest moment am văzut bomba cu neutroni. Am văzut-o cum a lucrat (ea, bomba). Cum a pulverizat voinţa şi reflexele elementare, de cunoaştere, ale unui om. Menţionez, că, cel puţin în aparenţă, fruntea interlocutorului era mai senină decât a vedetelor surprizate.
Cu bomba cu neutroni nu ai cum să te pui. Nu mai ai nici un gard de îndreptat, nici un dig de ridicat. Spiritual, acel copil este în cel mai fericit caz, pe lista dispăruţilor, înglobat în noua ordine, cea fără de spirit. Reflexul cunoaşterii este cel mai de preţ bun pe care-l avem, după cel al iubirii.
Abia apoi se pune problema conştiinţei, a civismului, etc. În acest caz, politeţea, dacă există, e rezultatul mişcării unor bucăţi de tradiţie care încă plutesc într-o masă fiziologic numită „creier”. Resturi neconsumate încă de „bombă”. Sau pur şi simplu bomba e imperfectă. A distrus reflexul şi a lăsat câte ceva, dar nelegat. Oamenii „nelegaţi” – cea mai mare provocare pedagogică. Însă problema e că mulţi dintre cei nelegaţi ies din facultate şi „apucă” în societate. Suntem în plină teroare a istoriei, atât de adâncă, încât speriaţii nici nu îşi mai dau seama cât de victime sunt. Sunt deja „inscripţionaţi” cu noile „comandamente”. Care or fi acelea …
http://radubaltasiu.blogspot.ro/