de Adrian Majuru
Destinul are consistenţa ironiei fine şi implacabile. Am vrut să ne fie totul «beton» şi beton avem din plin! În ultimele zile am dorit cu ardoare să-mi instalez aer condiţionat în apartamentul meu din prefabricate şi beton. Am găsit aparatura dar nu şi instalatorul a cărui bunăvoinţă mi se va arăta peste două-trei luni sau în plină iarnă. Probabil că nu voi mai avea nevoie după încă două-trei săptămâni sudaneze în cartierul meu european, între timp statisticile preluînd cele câteva zeci de morţi din cauza căldurii sau a instalatorului-salvator ce refuză venirea. Este ca şi cum aş intra într-un restaurant estival şi aş comanda un cotlet de porc iar bucătarul ar ieşi dezinvolt strigându-mi: „nu avem porci sacrificaţi! Asteptaţi Crăciunul! Nu am întâlnit o idee mai «beton» de anticapitalism la aceste firme care vând aparatură de aer condiţionat!! Să-ţi ofere confortul verii în plină iarnă, după ce, eventual, treci pe la reanimare! Chiar nu pot fi angajaţi specialişti sezonieri pentru a „calma” această cerere explozivă? Sau pe capitalistul român nici în «beton» nu-l doare!?
Ei bine, întorcându-mă în blocul meu din prefabricate şi beton, când am vrut să scriu acest articol, m-au trecut toate năduşelile şi mi-am zis: este o idee «beton» să scriu pe caniculă un astfel de articol. Şi spunând asta mi-am amintit de scriitorul I.D.Sîrbu şi descrierea lui emblematică a traiului melcoid din „Betonviluri”. Numai într-un „betonville” îţi pot venii asemenea idei «beton» despre viaţă. În „betonville” se trăieşte «beton»: adică toate sufletele, „în loc să se roage, se pizduie” fără oprire. Casele «beton», blocurile «beton», cartierele «beton» „nu sânt decât imense şi plicticoase, urâte şi monotone silozuri de singurătate şi mizerie, cazărmi ale unei umanităţi” care a trebuit să uite satul „în schimbul mizeriei orăşeneşti”, pardon, în schimbul unei vieţi «beton»!
În fiecare vară sunt asfaltate străzi după reţeta: bordura din stânga este mutată în dreapta iar cea din dreapta este repoziţionată în stânga, în vreme ce banii se scurg la centru! Nu este asta o idee «beton» tipică unui „betonville”? Bătrâni şi tineri leşină pe capete în autobuze sufocante. O băbuţă a leşinat pe umărul meu. Chiar că acum e «beton». Nici ambulanţa nu a mai salvat-o!
Să prinzi un blocaj în „betonville” simţi cum infernul îţi respiră în ceafă. Răposatul Dante s-ar ruşina că nu a trecut acest „betonville” în Divina Comedie. La intrarea principală ar putea fi pus un marcaj rutier şi pietonal deopotrivă: „cei care intraţi, lăsaţi-vă speranţele aici!”
