Acum, că PSD și UE și-au dat mâna și au scos micul și berea din ”meniul” zilei de întâi de mai, ce ne mai leagă de ziua asta? Nimic! Partidele de stânga dorm în cizme sau fug ca dracu de tămâie de ”moștenirea comunistă” a zilei-dovedind cretinism și gravă incultură!-sindicatele au încăput pe mâna unor mafioți siniștri, iar clasă muncitoare nu mai există. Așa zișii ”corporatiști” mai au până să se comporte ca o clasă, și să-și facă din 1 Mai zi de luptă pentru drepturi. Iar restul a devenit o masă amorfă, care tace și încearcă supraviețuirea. Așadar, R.I.P. 1 Mai! Nici micii n-au mai rămas din tine…
Ecuaţia e simplă: clasa muncitoare s-a destructurat, nu mai există ca atare. Ne place sau nu, există şi o conştiinţă de clasă. Care s-a dezvoltat în timp, odată cu industrializarea şi urbanizarea. România nu s-a industrializat decât superficial, şi incomplet, iar acum se dezindustrializează galopant. Ţările occidentale, care au dus industrializarea şi urbanizarea până la capăt, mai au o amintire despre conştiinţa de clasă, dar e şi ea pe cale de dispariţie.
1 Mai este o sărbătoare a conştiinţei de clasă, a solidarităţii împărtăşite, a ţelurilor comune. În absenţa clasei muncitoare şi a conştiinţei de clasă, 1 Mai a ajnus o caricatură penibilă, ţinţa ironiilor unor cretini care nu au înţeles nimic din istorie. Păcat! Şi păcat că sindicatele s-au trasformat în nişte mafii ordinare, cărora puţin le pasă de muncitori, câţi or mai fi, şi de interesele lor. 1 Mai e o sărbătoare moartă, a fost confiscată şi ea de consumerism, ca şi Paştele, Crăciunul, şi altele de acest gen.
Sigur, lucrurile nu vor fi veşnic ca acum. Clasei muncitoare îi va lua locul o altă clasă, structurată după alte criterii. Care clasă îşi va da şi ea bătăliile ei pentru drepturi şi libertăţi, va avea şi ea eroii şi martirii ei, evenimentele ei fondatoare. Şi o sărbătoare care s-o reprezinte. Asta e, istoria evoluează pe o spirală…
de Constantin Gheorghe
