de Constantin Gheorghe
Nu, ceea ce se întâmplă în Polonia nu e de bine. E de rău. Naționalismul, în sine, nu-i nici bun, nici rău. Instrumentarea sentimentelor de apartenență la o națiune, la valorile ei, în scopuri politice, da, asta este rău. Și asta se întâmplă acum în Polonia. Cum s-a întâmplat și în Ungaria. Iar pe drumul ăsta apucă și alții: francezii, englezii, germanii, țările baltice, Finlanda, și o vor apuca și alții.
Este calea spre totalitarism. Populismul asta este, un totalitarism. Este reacția la totalitarismul imperial al Bruxellesului. Așa cum ceea ce a făcut Ceaușescu era reacția la totalitarismul imperial al Moscovei. Ne place sau nu, distrugerea identităților naționale, pentru a le înlocui cu o himerică-acum-identitate ”europeană”, este o imposibilitate. Singura soluție fezabilă ar fi fost adăugarea unei identități europene identităților naționale. Sigur, Bruxellesul n-ar mai fi avut atâta putere asupra națiunilor componente ale UE. În schimb ar fi putut gestiona mai ușor problemele ansamblului. Din dorința de a avea control absolut asupra celor 28, a generat mai multe probleme decât poate rezolva.
Suntem pe un drum extrem de periculos. Construcția europeană este un proiect neterminat. Care nici nu poate fi finalizat, dar a cărui demantelare poartă în ea germenii unui nou conflict sângeros pe continent. Din păcate și națiunile, și UE, ca ansamblu, nu are drept lideri decât niște caricaturi penibile, indivizi lacomi, superficiali, marionetele celor care nu văd în proiectul european decât o sursă de bani și de putere.
Democrația este doar o formă fără fond, peste tot în Europa. Iar cetățenii se mobilizează tot mai rar. Pentru că, de câte ori au făcut-o, au constatat că una au rut ei, și alta s-a întâmplat, că de pe urma mobilizării lor au profitat cei care, culmea, se aflau la originea nemulțumirii lor.
Momentul este extrem de periculos. Anestezia colectivă, cu subiecte de tabloid, cu politicieni dați pe mâna ”justiției”, cu atentate bizare și agresiuni sexuale și mai bizare, n-o să țină la nesfârșit. Răspunsul oamenilor este deja îngrijorător: negarea statului și înlocuirea lui cu alte forme de gestionare a problemelor cu care se confruntă. Milițiile cetățenești apar precum ciupercile după ploaie, ca o reacție la emigrația necontrolată și la problemele sociale generate de ea. E doar un exemplu de răspuns la eșecul statului. Un eșec programat, care se va întoarce împotriva celor care l-au programat.
Anul 2016 va fi un an mizerabil, pe care nu-l vom uita atât de ușor…
