Altfel, trenu’ e gol.
de Denisa Niță
Îi întind sendvișul. Îl ia cu ambele mâini, ridică felia de pâine și mă întreabă cu ce e. Ton. Nu știe ce-i aia. E un pește.
– L-ai pescuit?
Nu, l-am cumpărat dintr-un restaurant. De unde? Din Deva. Știe și el pe cineva din Deva, ce am făcut acolo? Am avut treabă la teatru. N-a fost niciodată la teatru. O să se ducă el, când o să aibă banii lui.
Familia lui e în vagonu’ de lângă. Mai are doi frați. Țipă și aleargă, se joacă. Mai țipă și maică-sa din când în când la ei. El e cel mai mic și toți sunt din Vîntu de Jos. Acolo o să coboare.
Îi place tonul. Îl întreb dacă vrea apă, dar se uită la sticla de Cola. Bea până nu mai poate să respire. Dar ce citesc? Cum dracu să-i spun că citesc despre suferințele prostituatelor din Parisul secolului XIX. Gândește, Denisa.
– O poveste de dragoste.
Încearcă să citească titlul cărții, dar îl cheamă maică-sa. Își ia la revedere.
Altfel, trenu’ e gol. Eu, două femei și controlorii. Încă nouă ore.
