”Biserica a ars sute de mii de oameni pe rug!” îmi explica un tânăr bezbojnic de ce urăște el Biserica Ortodoxă. Am încercat să-i explic că Inchiziția a fost o instituție a Bisericii Catolice, că ortodocșii nu au practicat sportul ăsta, degeaba! m-am lovit de aceeași ofilire a spiritului ca în cazul tânărului care îmi explica că SS vine de la Sieg und Sozialismus nu de la Schutz Staffel sau cel al tânărului care este ferm convins că Basarabia nu a existat decât între anii 1812-1918, nici o secundă în plus sau în minus.
Și nu știu ce se poate face în astfel de situații. Bibliotecile sunt pline de cărți, trebuie doar să vrei să afli. În cazul Inchiziției adevărul istoric este stabilit de multă vreme, însă orbirea bezbojnică insistă cu crimele acestei instituții.
Cea mai mare cifră a victimelor Inchiziției am găsit-o la Dave Hunt: peste 3 milioane, dintre care 300.000 arși pe rug.
Puteți găsi prin alte părți cifre mai mici, am zis să vă spun maximul. Impresionant, nu? Ca să nu mai spunem de torturile din beciurile Inchiziției. De fapt Helen Rawlings a demonstrat că umflarea cifrelor cu victimele Inchiziției a fost sportul favorit al propagandiștilor protestanți englezi și olandezi din timpul războaielor cu Spania din secolul XVI – iar multe din aceste lucrări sau derivatele lor sunt luate în serios până în ziua de azi.
Dar care sunt cifrele reale? Henry Kamen a cercetat arhivele și a ajuns la următoarea concluzie: Inchiziția din Spania a cercetat între anii 1540-1700 un număr de 44.674 cazuri de erezie, dintre care 826 au dus la executarea acuzaților. Și în Spania Inchiziția a fost cea mai activă din toată Europa, tocmai în perioada analizată. Sub nici o formă nu se poate ajunge la 3 milioane de anchete și 300.000 de arderi pe rug, chiar dacă luăm în considerare toate țările în care a existat Inchiziția.
Toți culții din România au văzut filmul ”Numele trandafirului” cu Sean Connery, dacă nu cumva au citit și cartea lui Umberto Eco și au rămas cu imaginea inchizitorului Bernado Gui care vrea să ardă pe rug o fată frumoasă și săracă, acuzată de vrăjitorie pentru că avea asupra ei niște organe de vită. Nu mai contează că adevăratul Bernardo Gui a condamnat ca inchizitor 900 de oameni, dintre care au fost condamnați la moarte doar 42. (Povestea ereziei catare din sudul Franței din epoca lui Bernardo Gui este prea complicată pentru aceste câteva rânduri, rămâne pentru altădată).
Însă intelectualii noștri au la îndemână ceva tradus în română pentru a se lămuri cum a stat treaba cu Inchiziția: Montaillou, sat occitan. Cartea spune povestea unui sat eretic înregistrată de papa Benedict XII, pe când era episcop de Foix. Inchiziția a arestat câteva sute de oameni (printre care și toți cei 250 de locuitori ai satului Montaillou) care au fost puși să-și povestească viața. Ancheta a durat din 1318 până în 1325 și din cei 578 de acuzați doar 5 au fost arși pe rug (3 dintre ei parcă au fost predicatorii catari, cei care răspândeau erezia). Benedict al XII a folosit tortura în această anchetă doar de câteva ori – pe el îl interesa de fapt îndreptarea păcătoșilor, nu să-i execute.
Acum să vă dau un exemplu documentat despre cum tratau inchizitorii vrăjitoarele, nu din imaginația anti-creștină a lui Umberto Eco. Beatrice de Planissoles (46 de ani), castelana din Montaillou, a fost arestată în 1321 de Inchiziția condusă de Benedict XII sub acuzația de vrăjitorie și erezie. Asupra ei au fost găsite următoarele: 2 cordoane ombilicale ale nepoților ei (se credea că acestea îl protejau pe purtător în fața tribunalului), cârpe îmbibate cu sânge din prima menstruație a fiicelor ei (Beatrice de Planissoles a avut 5 fiice, sângele de la prima menstruație era păstrat pentru fabricarea unei poțiuni magice ce ar fi asigurat iubirea soțului), diferite semințe și frunze de plante (pentru dureri de cap și ridicarea virilității), formule codate scrise pe hârtie și bucăți de pâine uscată. În realitate, spre deosebire de literatura lui Umberto Eco, pe inchizitori i-au interesat mai puțin cordoanele ombilicale și sângele menstrual (dovezi mult mai limpezi pentru practici magice decât organele de bou din ”Numele trandafirului) – atenția le-a fost atrasă de bucățile de pâine uscată, primite de la predicatorii catari și care dovedeau adeziunea Betricei la erezie (la momentul arestării aceasta era combinată cu un preot catolic, femeia a avut o viață extrem de intensă). Chiar cu toate aceste dovezi (plus trecutul eretic de 20 de ani al acuzatei) nici vorbă de ars pe rug: Beatrice de Planissoles a stat un an în închisoare, și-a reconfirmat credința catolică și singura ei pedeapsă a fost să poarte pe haine o cruce de pânză galbenă până la sfârșitul vieții.
În realitate procesele de vrăjitorie erau mult diferite față de ce se vede prin filme și cărți – aici am povestit delirul din jurul unui caz de vrăjitorie de la Brașov din 1709, brașovenii au avut destulă minte să nu o ardă pe rug pe acuzată.
