300 de ani de la numirea ca domn a lui Nicolae Mavrocordat și instaurarea regimului fanariot în Țara Românească

05 ianuarie 2016 destin valah Lifestyle

Prin numirea lui Nicolae Mavrocordat ca domn al Țării Românești, la 5 ianuarie 1716, era instaurat și aici regimul fanariot, după ce anterior, în 1711, fusese instaurat în Moldova, tot prin numirea lui Nicolae Mavrocordat (1711-1715).

Sursa foto: Captură foto/youtube.com

Instaurarea domniilor fanariote de către Poarta otomană s-a produs în contextul în care în cele două principate se intensificase lupta de eliberare de sub dominația otomană, mai ales în timpul domniilor lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) și Dimitrie Cantemir (1710-1711). Spre finele secolului al XVII-lea declinul Imperiului otoman a continuat. În urma păcii de la Karlowitz, din 1699, Transilvania a intrat sub stăpânirea Habsburgilor, în timp ce Rusia se manifesta tot mai mult ca un factor de putere în Europa de Sud-Est.

Domnii străini prezentau mai multă încredere pentru Poartă decât cei pământeni în vederea asigurării controlului asupra țărilor române. Domnii fanarioți cărora le-au fost încredințate tronurile celor două principate proveneau din familii grecești foarte bogate din cartierul Fanar din Constantinopol (cu câteva excepții, precum cei din familiile Racoviță, Ghica, Callimachi), din rândurile cărora erau recrutați marii dragomani ai Porții. De altfel, ponderea elementului grecesc crescuse atât în structurile politice ale Imperiului otoman cât și în viața politică și economică a celor două țări române.

Sub domniile fanariote statutul politico-juridic al țărilor române a fost modificat substanțial. Cu toate acestea, și în epoca fanariotă Țara Românească și Moldova au continuat să aibă un statut aparte în cadrul sistemului politico-administrativ al Porții, menținându-și ființa statală și autonomia, deși aceasta din urmă a fost mult știrbită. Poarta numea direct domnii, ținând astfel sub control nemijlocit această instituție. Domnii fanarioți aveau putere deplină în administrarea țării, dreptul de a percepe dări, taxe vamale, dar în materie de politică externă nu aveau independență. Mulți dintre ei au fost implicați direct în tratativele diplomatice ale Porții cu alte puteri.

În perioada de peste un secol a domniilor fanariote s-au accentuat subordonarea față de Poartă și opresiunea. Cele două principate au cunoscut o fiscalitate excesivă, dări apăsătoare pentru haraci, peșcheșul de bairam, daruri pentru cumpărarea tronului sau pentru confirmarea domniei la un an sau la trei ani. Acestora li se adăugau prestațiile în vremuri de război, monopolul comercial otoman, diferite furnituri ș.a.

Domnii fanarioți trebuia să asigure îndeplinirea regimului de obligații bănești și materiale către Imperiul otoman, iar în acest scop au căutat soluții care să asigure fiscului venituri cât mai mari. Astfel, au fost inițiate mai întâi reforme fiscale, după care politica de reformă a fost extinsă și la alte domenii, precum cel al relațiilor agrare, administrație, justiție, biserică și cultură.

Familia Mavrocordat era originară din insula Chios, stabilindu-se apoi în cartierul Fanar. Nicolae Mavrocordat era fiul lui Alexandru Mavrocordat, mare dragoman, om de mare cultură și cu o strălucită carieră diplomatică. Nicolae Mavrocordat, având la rândul său o solidă educație, a urmat o carieră asemănătoare, ajungând mare dragoman al Porții. Familia Mavrocordat avea și o impresionantă bibliotecă, renumită în epocă.

Lui Nicolae Mavrocordat îi mai fusese încredințată domnia Moldovei între 1709-1710, fiind readus pe tronul acesteia după domnia lui Dimitrie Cantemir, în 1711, an în care a fost instaurat aici regimul fanariot. În Țara Românească a domnit tot de două ori, în perioada ianuarie-noiembrie 1716, apoi între martie 1719—septembrie 1730, aceasta din urmă fiind cea mai lungă domnie fanariotă, de peste 11 ani, în condițiile în care medie perioadei de domnie în epoca fanariotă a fost de 2-3 ani.

Nicolae Mavrocordat și fiul său Constantin Mavrocordat au fost promotori ai reformelor în cele două țări române, urmărind și modernizarea structurilor de stat în vederea funcționării mai bune a acestora. Nicolae Mavrocordat a încercat să reformeze sistemul de impunere de dări, înlocuind dările multiple cu una singură. El a introdus ”rupta”, un impozit care era colectat în patru rate. Fidel politicii de slujire a Porții, el s-a străduit totodată să se integreze tradiției politice românești.

Constantin Mavrocordat, care a domnit de mai multe ori în Țara Românească și în Moldova în perioada 1730-1769, rămâne cunoscut prin reforma administrativă (prin care funcționarii statului au primit leafă, iar la conducerea județelor au fost numiți ispravnici), prin reforma fiscală (cu desființarea dărilor multiple și introducerea unei dări fixe, pe cap de locuitor), prin reforma socială, aplicată în 1746 în Țara Românească și în 1749 în Moldova, prin care este desființată legarea de glie a țăranilor, încercându-se astfel o reglementare a raporturilor dintre țărani și proprietari.

Mari reformatori, alături de Nicolae și Constantin Mavrocordat, au fost și Alexandru și Constantin Ipsilanti. Alexandru Ipsilanti, spre exemplu, care a domnit și el în ambele principate, a luat măsuri în domeniile fiscal și judiciar, a reorganizat serviciul poștelor și învățământul. Alți domni fanarioți au contribuit la progresul dreptului, promulgând coduri de legi ( ”Legiuirea Caragea”, promulgată de Ioan Gheorghe Caragea în 1818, în Țara Românească, sau ”Codul lui Scarlat Callimachi”, în 1817, în Moldova).

În sinteza sa ”Istoria românilor”, Nicolae Iorga a consacrat volumul al VII-lea, intitulat ”Reformatorii”, fanarioților, punând accentul pe politica de reformă din această epocă, reforme care au vizat modernizarea structurilor sociale și politico-administrative. ”Prin străduința lor de a elimina elementele perimate ale feudalismului și de a promova modernizarea domnii fanarioți s-au integrat marelui curent reformator al absolutismului luminat (…)” subliniază istoricul Florin Constantiniu în volumul său ”O istorie sinceră a poporului român”.

Ca o consecință a revoluției de la 1821 din Țara Românească, Poarta a acceptat restaurarea domniilor pământene în Țara Românească și în Moldova, în 1822.

http://www.agerpres.ro/

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign