FeaturedIstorie

”țineți minte vremurile de demult, când roșia era roșie, și porcul, porc!”

de Constantin Gheorghe

Poate nu am fost bine înțeles: noi avem o mare problemă cu calitatea alimentelor. Faptul că nu dăm colțul după ce băgăm ceva la maț nu înseamnă mare lucru. S-ar zice că alimentele sunt sigure. Dar cum definim ”siguranța”? Asta chiar mi se pare o problemă, atunci când sunt burdușite cu conservanți, coloranți, întăritori de gust, când sunt radiate, pentru distrugerea a tot ce înseamnă microbei și bacterii, când laptele UHT este orice, numai lapte, nu, după ce a fost tratat cum a fost tratat, când, dacă închizi ochii, nu știi dacă mănânci măr sau roșie, pentru că mai toate legumele și fructele sunt, în realitate, doar un suport de celuloză pentru apă? Și pot continua cu vacile, porcii și puii îndopați cu hormoni de creștere și cu antibiotice, cu cereale, legume și alte zarzavaturi pline de fertilizatori sau de hormoni de coacere, de ierbicide. Ce dacă am instituit norme? Mănânci în fiecare zi, efectele se văd în timp, chimicalele alea se acumulează în corp.

Da, tehnologic am avansat incredibil. Cu ce știm, producem de ne permitem să aruncăm miliarde de tone de alimente anual. Cu toate astea n-am eradicat foamea, se moare de foame, dar și de prea multă, de fapt, de prea proastă mâncare, obținută, și preparată industrial, cu gândul doar la creșterea permanentă a profitului.

Oricât ar părea de paradoxal, a apărut un nou tip de discriminare, cea privitoare la accesul la hrană de calitate. Costurile ei, ale mâncării de calitate, sunt prohibitive, practic, pentru cea mai mare parte a populației, de vreme ce un sortiment de brânză, să zicem, produs tradițional(aia cu eticheta ”bio” este o tâmpenie, o minciună cât Bruxellesul de mare!), costă de patru până la șase ori mai mult decât același sortiment, produs industrial.

Ideea este că, dacă salariile celor care trăiesc din muncă stagnează, sau scad, măcar să li se dea ”mâncare”. Dar chiar este ieftină mâncarea ieftină, chiar plină de chimicale, cum este ea? Mă tem că nu! Dar asta este o altă poveste, care trebuie spusă și ea.

Ce am realizat cu agricultura de tip industrial, dusă la extrem? Siguranță alimentară? Să fim serioși! Am distrus pământul. Soiurile super-productive îl epuizează. Omenirea de asta trebuie să se teamă, în primul rând. Epuizarea rezervelor de apă, vezi criza apei din California, ca urmare a consumului agricol. Distrugerea unui întreg ecosistem economic, legat de producția și de distribuția alimentelor, ecosistem care înseamnă și cunoștințe, și forță de muncă specializată. Am făcut un efort de imaginație. Și am realizat că, acum, dacă vrem, putem exclude omul din cea mai mare parte a procesului de producție a alimentelor. Și așa gradul de ocupare în agricultură a scăzut dramatic. Dar de ce am face asta? Ce am câștiga? Asta nu este agricultură durabilă. O vom primi peste bot cât de curând. E deja prea târziu pentru a mai schimba ceva.

Așa că nu din nostalgii idioate scriu că mâncarea nu mai are gust. Pur și simplu nu mai are! Iar ceea ce produc ”țăranii”, cu rare excepții, este și mai rău decât ce produce agricultura industrială, pentru că folosesc semințe și chimicale din cea industrială, fără să stăpânească tehnologiile, și obțin niște mizerii și mai mari decât cele ale producătorilor industriali.

Iar ca să aducem forță de muncă la sat, pentru a face o agricultură tradițională-adaptată la condițiile de acum-este practic imposibil. N-ar avea cine să-i învețe, nu ar avea acces la finanțare, și nici la piețe. Știu, sunt unii care se descurcă, vând pe Internet, aia, aia. Dar ei nu rezolvă nimic. Doar supraviețuiesc. Impactul lor asupra vieții celor mai mulți este zero. Discriminarea prin bani își spune cuvântul. Dacă mă întrebați ce-i de făcut, nu știu ce să vă răspund. În afară de ”țineți minte vremurile de demult, când roșia era roșie, și porcul, porc!”

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button