Cultura

Stay still…doesn’t hurt…

My.Roxa

 

În general, când vine vorba de dragoste, lumea spune că nu există. Cică ar fi doar ataşamentul sau senzaţia de ataşare..cel mult.

Psihologii au menţionat că iubirea, mai bine spus – îndrăgosteala- ar ţine aproximativ doi ani, menţionând eliberarea acelor endorfine care ne fac să vedem numai norişori roz si pufoşi, elefanţei şi ce mai vreţi voi. Desigur că ne-am dori ca să păstrăm acea senzaţie de „fluturi în stomac” cât mai mult timp, însă organismul nostru, sub presiunea acelor endorfine, ar ceda. Aşa că totul pe lumea asta are un rost, chiar şi cel mai mic detaliu …

A te ataşa de cineva nu cred că este o problemă atât de gravă, până la urmă te ataşezi şi de un animal pe care îl aduci în casă. Cred că nivelul de ataşament produce, în cele din urmă, „dezastrul”. Până la urmă suntem oameni, fiinţe care au sentimente şi trăiri, altfel totul ar curge pe lângă noi fără a lăsa cea mai mica amprentă. Totul ar fi fad.

Suntem născuţi cu un set de predispoziţii native în a ne lega de persoanele din jurul nostru. Până la urmă, ataşamentul este o legătură emoţională faţă de un anumit individ. Şi nu numai.

Când vorbim de ataşamentul în relaţia de cuplu includem şi dragostea, atât cea pasională, cât şi cea normală, de convieţuire. Pentru că, până la urmă, noi- oamenii- iubim oamenii. Ei sunt însă şi principala cauză a suferinţelor noastre. Şi uite aşa apar tulburările şi boala.

Un ataşament sufletesc poate genera iubire şi forţă, dar poate duce şi la multă suferinţă şi tristeţe. Şi aici putem vorbi despre relaţia “implicată” – în care o persoană se simte legată de un om, dar trăieşte în relaţie dependent şi nefericit; cu toate acestea nu reuşeşte să se rupă.

Cea mai buna cale de a ieşi dintr-o relaţie implicată este ca întotdeauna să ne privim pe noi înşine şi să ne gândim la ce anume ne face fericiţi şi ne este benefic.

După cum spuneam, noi oamenii, ne ataşăm prea repede de lucruri, de oameni, de orice. Asta nu ar fi deloc un lucru greşit dacă am şti exact care ne sunt aşteptările şi poate dacă pe lumea asta nu ar exista atâta frustrare. Dar cum există, cel mai ades sfârşim prin a ne linge rănile. Şi uite aşa ataşamentul se transformă în iluzie, iluzia fericirii.

Ataşamentul cere multe…

De ce?? Pentru că ataşamentul vine întotdeauna însoţit de teamă. Teama de a pierde alte persoane, teama de a pierde acceptarea altor persoane, teama de a pierde încet sentimentele pe care le purtăm faţă de cel/cea de lângă noi.

 

Stay still…doesn’t hurt…

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button