FeaturedIstorie

Populismul soluțiilor simple.

Am tot scris despre un tip special de populism, populismul soluțiilor simple. Revin asupra lui, după discursul de excepțională valoare teoretică și practică al Iubitului Conducător, Puliken Întâiul Anticonstituționalist, privitor la educație.

Educația este soluția tuturor relelor sociale. Ești sărac? Învață! Ești bolnav? Învață! Ești șomer? Învață? Ești impotent? Învață! Mă rod, aici mai avem de discutat, dar ați prins ideea.

Dar ce facem dacă educația este doar o parte a soluției, și nu cea mai importantă. Învață să ce? Probabil că răspunsul rațional ar fi: învață să înveți. Atât poți face. Oricât de bună ar fi școala, ea nu garantează automat succesul. Dar când reușești după ce îți faci studiile la Oxford, poți fi sigur că nu doar studiile contează. Faptul că ai făcut Oxfordul înseamnă că ai intrat pe un culoar care duce la succes. Sigur sunt cu mult mai mulți, mai bine utilați intelectual, care au făcut studii într-o altă facultate decât cea de la Oxford, care nu vor avea succesul tău. Pentru că nu intră pe culoar.

Tot mai mulți cu studii de calitate, cu mintea brici, eșuează pe piața muncii. Ei au crezut în lozinca ”Educația garantează succesul în viață!” Pentru că, de fapt, traversăm o perioadă în care, cu foarte rare excepții, educația nu mai contează pe piața muncii. Nu ca înainte, în orice caz. Ce doresc angajatorii sunt un soi de piese de Lego, cu care să-și amenajeze liniile de fabricație cu costuri minime. Când fac scandal că educația nu le oferă ceea ce cer ei, la asta se referă. Doar că până acum nimeni nu știe cum trebuie să arate acest ”Lego” uman, ce trebuie să știe, pentru a putea fi folosit pe liniile de producție.

Faptul că avem 43% analfabeți funcționali nu este o veste. E de mirare că nu avem mai mulți. Dacă societatea nu știe ce să ceară școlii, ce ați vrea să iasă din școală? Genii pe bandă rulantă? Febra reformistă este semn rău: nimeni nu înțelege ce se cere de la el, și atunci mai inventează o reformă, pentru a răspunde presiunii opiniei publice, și a-i da satisfacție. Să nu se zică vreodată că n-a făcut nimic!

Să spui că un guvern n-a rezolvat problema asta într-un an și jumătate, cum face Iohannis(profesor, deci se presupune că înțelege, fie și parțial, problemele din sistemul de educație) este nu doar o ticăloșie, este un fel de a eluda problemele din educație. Când un ”produs” al sistemului, care să aibă un minim de calități, cere între zece și doisprezece ani de formare, când unul de calitate, în domenii intensiv intelectuale, cere între 16 și 20 de ani, a acuza un ministru că nu a rezolvat problemele în trei luni este un mijloc sigur de a perpetua eșecul! Nicio reformă n-a fost testată măcar un ciclu complet, de 12 ani. Nicio analiză de sistem nu a fost făcută pe serii statistice mai, în context social, pentru a vedea cum afectează schimbările politice și sociale performanțele educației. Am jucat permanent acest păgubos ”căutați vinovatul!”, uitând să căutăm soluții. Am încurajat tot felul de șarlatani, care, ca și în medicină, au oferit tratamente-miracol, care aproape au ucis ”pacientul”.

Da, suntem într-un moment periculos al existenței sistemului de educație. Dacă nu ne decidem ce să-i cerem, și ne vom limita doar la a-l arăta cu degetul, și a-l face, în același timp, soluție-minune, vom ajunge să regretăm minunatele vremuri în care unul din doi cetățeni era analfabet funcțional.

de Constantin Gheorghe

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button