Cultura

Oglindă oglinjoară

My.Roxa

 

Astăzi aş vrea să scriu despre ce ne-am dori sa fim, despre cum am vrea sa fim percepuţi de lumea exterioară şi ceea ce suntem de fapt. Într-un cuvânt: despre aparenţe.

Trăim într-o lume a părerilor. Ne ajută mult cosmeticele, moda, creditele bancare, operaţiile estetice.Toate acestea ne ajută să…părem. Întrebarea mea este însă următoarea: până când putem trişa?

În societate există un fel pentru fiecare: fel de a fi, fel de a vorbi, de a se îmbrăca sau de a se comporta. Unele persoane sunt mignone şi au o anumită fragilitate, altele- sportive- care au o anumită graţie; chiar şi persoanele plinuţe au farmecul lor..

Fiecare dintre noi are anumite trăsături evidente care, cumva, ne pun în valoare.

Omul nu acordă credit falsului şi îl respinge. Sunt caraghioase femeile plinuţe care-şi ţuguie buzele sau poartă haine mulate, aşa cum sunt şi slăbănoagele care se cocoşează sau merg aiurea pe tocuri.

În societate, ascundem lipsurile materiale sau defectele fizice. Alături de cei dragi însă, rolul devine din ce în ce mai greu de jucat. E greu să mimezi împlinirea sufletească, fericirea, respectul şi uneori chiar dragostea. Cu toate astea, opinia celor dragi este şi cea mai importantă.

Nu spune nimeni să ieşi acum pe stradă şi să le mărturiseşti tuturor celor care îţi ies în cale că îţi întorci în fiecare zi şifonierul pe dos pentru a găsi o ţinută care să te facă să arăţi mai bine sau că nu ai priceput o iotă din ce ţi-a povestit şefu’. Îţi cer doar să te uiţi în oglindă atunci când eşti singur şi să fii sincer cu tine însuţi.

E adevărat, suntem atât de fragili în interiorul nostru încât purtăm zi de zi o mască astfel încât cei din afară să ne perceapă duri, puternici uneori chiar lipsiţi de cea mai mică urmă de sensibilitate. Adesea am făcut comparaţia cu o mască sau pur şi simplu cu o scoică, cu o cochilie. Asemenea scoicilor, unele persoane fac “perle” spre deosebire de altele.

Pun pariu că nici unul dintre noi nu se gândeşte cât de fragili suntem, poate realizăm doar când pierdem pe cineva drag, apoi uităm, visăm, se întâmplă iar, uităm, visăm, sperăm….

Pentru că nu ne putem controla viaţa, în adevăratul sens al cuvântului, putem controla ceea ce vrem să facem cu viaţa noastră până în momentul în care ne apropiem de inevitabil.

O sa închei aşa : „Nu sunt ce par a fi…
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu !…
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu ,
sau poate prea târziu…
M-am resemnat , ca orice bun creştin ,
Şi n-am rămas decât
Cel care sunt !…”

 

Oglindă oglinjoară

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button