FeaturedIstorie

”nu e nicio gaură în Buget”

de Constantin Gheorghe

Văd că micuții tehnocrați ai lui Julien se întrebuințează din greu să demonstreze că ”nu e nicio gaură în Buget”. Toată apărarea se bazează pe credința că ăia de ascultă sunt proști. Și cu vreo 50% dintre români analfabeți funcționali, nici nu-ți trebuie altă strategie de apărare.

Așa că reamintesc povestea. Niște băieți, deși economia a crescut peste așteptări anul trecut, au reușit ”performanța” să încaseze cu vreo zece miliarde(unii zic cu patrusprezece) de lei mai puțin față de ce programaseră să încaseze. Ups! Dar se întâmplă. Nu des. Ăsta vine cam după zece ani de ”împliniri mărețe”. Asta e, ghinion! Deși niște șuturi în gură ar trebui să-și ia ghinioniștii. Pentru că să nu-ți faci veniturile în vremuri de creștere ține de prostie și de lipsă de profesionalism.

Ce e diferit în 2016? Faptul că s-au făcut rectificări pe plus, adică mai multe cheltuieli, pe încasări în minus. Dar ca să dea o aparență de legalitate acestei ticăloșii, la rectificare au apărut niște previziuni de creștere a veniturilor peste ce era planificat. Aici e de dat cu subsemnatul. Bani în plus n-au fost, cheltuieli în plus s-au făcut. De unde bani? Păi, din ce a împrumutat statul.

Faptul că ne încadrăm în deficit pe 2016 nu este o scuză. Dacă nu se făceau acele cheltuieli aveam un deficit mai mic, deci ne împrumutam mai puțin, acum aveam de dat mai puțini bani înapoi creditorilor, și mai puțini bani și pentru costurile împrumutului.

Ca să ne încadrăm în deficit, pe 2017, trebuie să facem bugetul plecând de la realitatea că vom cheltui cu 10 miliarde mai puțin, banii împrumutați și cheltuiți la sfârșitul lui 2016. Plus costurile finanțării. Nu uitați niciodată aceste costuri. Nu sunt deloc mici! De asta avem o gaură în buget, chiar dacă ea nu există așa cum și-o imaginează unii. Apărătorii lui Cioloș nu pomenesc nimic despre faptul că acele cheltuieli s-au făcut, și nici despre sursa banilor. Ei ne spun că, pur și simplu, banii ăia nu s-au încasat, nu i-a furat nimeni, și că, iar ghinion, cineva a greșit prognoza.

Cât îi privește pe ăștia de guvernează acum: bre! Primul angajat, la guvern și la ministere, trebuia să fi fost purtătorul de cuvânt. Care să știe ce vorbește, nu să fie o clonă de Pușcalău! Dar cui să spui?

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button