FeaturedIstorie

Întotdeauna va exista o lume de ocupat, deși acum suntem ușor cam prea înghesuiți.

Întotdeauna va exista o lume de ocupat, deși acum suntem ușor cam prea înghesuiți. Toate modurile de producție au fost extensive. Lumea a fost mereu în căutare de mai multe resurse, mai ales energetice, după Prima Revoluție Industrială, de mai multă forță de muncă, fie că a fost vorba de sclavagism, sau de capitalism, de noi piețe de desfacere, noi rute de transport. Imperiul rus a ajuns să ocupe două continente și vreo nouă fuse orare pentru că obsesia rușilor a fost să găsească un port care să nu fie închis iarna de ghețuri. Dacă Petru I și compania aveau spărgătorul atomic de gheață ”Lenin”, se potoleau, se mulțumeau cu partea europeană a actualei Rusii. Romanii, la rândul lor, au fost mereu în căutare de sclavi și de resurse. Și imperiul lor s-a extins pe măsură ce au creat linii de comunicații, care au făcut ca regula celor 60 de zile să nu le limiteze prea mult mișcările. Cu ceea ce știau/aveau/puteau atunci nu aveau cum călători mai mult de 60 de zile pe mare. Și erau, în felul lor, un imperiu maritim.

Învingerea limitărilor impuse de pomenita regulă au făcut din Spania un imperiu în America Latină, din Anglia un imperiu în Indii. Acum spațiile find, în principu, ocupate, doar mișcări de flux și reflux din partea noilor vechi imperii mai determină schimbări, dar nu fundamentale, până la urmă. Fosta URSS a avut o mișcare de avans în anii celui de-al Doilea Război Mondial, și-a extins zona de influență spre Vest, după care s-a retras, și chiar a pierdut ceva la periferii, gen țările Baltice, Ucraina, Belarus. Dar asta nu înseamnă nimic, din perspectiva timpului istoric. Refluxul post-comunist va fi urmat de un nou flux, pe măsură ce Imperiul American își va fi erodat puterea(ca și fosta URSS, nimic nou!) și își va raționaliza periferiile. UE și-a atins limitele, iar proiectul european, prin Brexit(și alte exituri, cât se poate de posibile!) este și el într-o fază de reflux, după expansiunea post-comunistă.

China, prin puzderia de ”Drumuri ale Mătăsii”, este în expansiune. Nu doar în zona ei, ci și(sau mai ales!) în zona periferiilor părăsite de alții, gen Africa, America Latină, Orientul Mijlociu. Motivele ei sunt sunt, cum spuneam, simple și vechi de când lumea: resurse și piețe. Evident, aceste mișcări nu pot, nu au cum fi, totalmente pașnice. Dimpotrivă! Este o permanentă confruntare. Care nu de puține ori va lua aspecte violente. Războaiele au făurit Imperiile. Să nu fim naivi: mai devreme sau mai târziu vom avea parte de un nou război de tip mondial. Va fi primul al epocii digitale, cum WW I a fost primul al epocii industriale(deși Războiul de Secesiune din SUA a dat tonul noului tip de război, în care puterea industrială a unei părți, Nordul, a fost decisivă pentru victorie).

Noi, ca periferie, nici nu mai contează cui suntem arondați acum. Când elefanții încep să tropăie, sigur ne vor călca în picioare, indiferent ai cui am fi. Tot ce putem spera este să rămână și cioburi care mai pot fi lipite. Dar ghinioniști cum suntem, slabe speranțe.

de Constantin Gheorghe

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button