Cultura

Asul de inimă neagră

My.Roxa

 

Cum şi de ce iertăm?

Mi-am propus tema asta pentru că sunt convinsă că şi în mintea voastră s-au zbătut întrebări despre iertare. Voi iertaţi?

Daca da, de ce?

Eu sunt o persoană mai ranchiunoasă! :))  Glumesc !

Să vorbim despre dragoste. Unul dintre cele mai puternice sentimente pe care le posedă o persoană. Ce se întâmplă cu iertarea atunci când suferim şi suntem debusolaţi?

Ia, de exemplu, situaţia următoare: suntem înşelaţi fizic şi sufleteşte. Normal ar trebui să ierţi? Să te împaci cu tine şi să treci mai departe?

Evident că diferim ca şi persoane. Însă, la un moment dat, cred că parcurgem aceeaşi paşi. După părerea mea, e şi mai uşor să-i parcurgi în momentul în care nu mai eşti legat emoţional, sentimental de acea situaţie, mai exact de acea persoană.

Totuşi, de fiecare dată când cineva îţi înşeală încrederea, ai impresia că pică cerul pe tine! Eşti obişnuit ca toţi paşii să fie făcuţi în doi, ca de fiecare dată să fii ţinut de mână, iar acum eşti debusolat. Parcă cineva te-a aruncat undeva, într-un loc în care simţi că nu aparţii. Ei bine, dragă prietene, se mai întâmplă!

Este adevărat că iertarea nu este un sentiment la care se ajunge cu uşurinţă, este adevărat că uneori durerea este atat de mare încât parcă te paralizează. Poate că dacă aş fi o sfântă ţi-aş spune că e bine să ierţi, că iertarea îţi ia povara de pe umeri. Dar nu sunt. Şi sunt ranchiunoasă! 😀

Eu cred că, de fapt, noi nu ştim CUM să iertăm. Deşi iertarea ar putea fi benefică, în primul rând, pentru tine. Dacă vei sta să te gândeşti puţin, vei ajunge la concluzia mea. Sunt sigură de asta. Şi ştii de ce?

Pentru că lipsa capacităţii de a ierta te ţine blocat în trecut. Nu ai cum să nu vezi asta. Aşa că poţi începe cu paşi mici.

Ca să nu mai bat apa în piuă, aş propune câţiva paşi pe care eu cu siguranţă îi voi face dacă vreodată îmi va trece încăpăţânarea.?

Deşi nu sunt omul care să se ascundă în spatele rândurilor şi încerc sa fiu obiectivă (cât de cât) şi să dau ceva bun din mine, recunosc că uneori mă mai inspir şi din viaţa de zi cu zi.

Deci, eu aş zice aşa: 1. Analizează-ţi furia.

Este uşor să spui: „Urăsc acea persoană cu toată fiinţa mea!” Mai bine încearcă să afli care este rădăcina furiei tale, de unde provine ea.

2. „Mulţumesc pentru experienţă! ” sau „Mulţumesc pentru această experienţă, băga-te-aş undeva!” :))  Mai pe scurt aşa, îmi vine să te calc cu maşina, dar acum ştiu ce să fac sau să nu fac! Ideal ar fi să nu ieşi pe stradă zilele astea, da’ poate într-o lună te-ai putea risca( sper că m-aţi înţeles unde bat).

3. Încearcă să nu porţi resentimente pentru că cineva odată spunea: „Furia întunecă lampa minţii” şi trebuie să gândim că cică de-aia existăm.

4. Înlocuieşte furia cu compasiunea. Asta este foarte important pentru că nu ai de unde să cunoşti dacă acea persoană nu este şi ea, la rândul ei, o victimă a unor circumstanţe mai puţin plăcute. Poate şi ea este la fel de debusolată cum eşti tu, iar acum ca să fim sinceri, câţi dintre noi nu au folosit o altă persoană pentru a face un pas înainte?

5. Renunţă de tot la furie. Asta ar fi, după mine, cam ultimul pas. Adică ar trebui, mai grobian spus, să ţi se cam „fâlfâie”( da, nu sună prea ortodox şi zău că mi-e ruşine de exprimarea mea? ).

În momentul în care vei putea renunţa la furie, vei fi la jumătatea drumului de a apuca iertarea de un picior. Şi asta înseamnă eliberare, înseamnă că poţi merge mai departe cu fruntea sus, înseamnă că în sfârşit asul tău de inimă neagră se transformă într-un as de inimă roşie..

 

Asul de inimă neagră

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button